Spirulina este o alga albastra-verde si este considerata una dintre cele mai vechi forme de viata pe Pamant. Spirulina este considerata un superaliment tocmai pentru ca este o sursa importanta de nutrienti. In prezent, cercetarile medicale sustin multe dintre beneficiile spirulinei, iar cercetarile continua. Pentru ca spirulina are un gust amar, se recomanda amestecarea ei cu iaurturi, sucuri, piureuri, pentru a obtine o aroma imbunatatita. Spirulina este disponibila si sub forma de supliment. In acest articol iti spunem care sunt informatiile nutritionale ale acestei alge, beneficiile spirulinei si cine nu ar trebui sa ia spirulina.
Informatii nutritionale
O lingura de spirulina contine:
- calorii: 20;
- proteine: 4 grame (g.);
- grasimi: 1 g.;
- carbohidrati: 2 g.;
- fibre: 0 g.;
- zahar: 0 g.;
De asemenea, spirulina este o sursa buna de:
- tiamina (vitamina B1);
- riboflavina (vitamina B2);
- niacina (vitamina B3);
- cupru;
- fier;
- potasiu;
- magneziu (2).
Beneficiile potentiale ale spirulinei
Spirulina este unul dintre cele mai populare suplimente din lume, pentru ca aceasta alga contine substante nutritive si antioxidanti.
Spirulina este bogata in substante nutritive
Spirulina este foarte hranitoare si reprezinta o sursa importanta de proteine, cupru si vitamina B.
Are proprietati antioxidante si antiinflamatorii puternice
Spirulina este o sursa importanta de antioxidanti, iar acestia pot proteja impotriva deteriorarii oxidative. Principala substanta activa se numeste ficocianina, un antioxidant care ofera spirulinei culoarea unica, albastru-verde. Ficocianina poate lupta impotriva radicalilor liberi si poate bloca productia de molecule care promoveaza inflamatia, oferind efecte antioxidante si antiinflamatorii.
Ar putea scadea nivelul colesterolului si trigliceridelor
Spirulina ar putea avea un impact pozitiv asupra unora dintre factorii importanti legati de un risc crescut de boli de inima. Studiile indica faptul ca spirulina poate reduce trigliceridele si poate imbunatati nivelul colesterolului, iar acest lucru sustine sanatatea inimii.
Ar putea avea proprietati anti-cancer
Spirulina ar putea fi eficienta in tratarea anumitor leziuni precanceroase la nivelul gurii. Cu toate acestea, este nevoie de mai multe studii in acest sens (1).
Poate eeduce hipertensiunea arteriala
Hipertensiunea arteriala este un factor important al unor afectiuni grave (inclusiv atac de cord, accident vascular cerebral, boala renala cronica). Spirulina poate creste productia de oxid nitric si poate reduce nivelul tensiunii arteriale, un factor de risc major pentru multe afectiuni cronice.
Amelioreaza simptomele rinitei alergice
Rinita alergica este declansata de alergeni de mediu (polen, par de animale). Spirulina ar putea fi un tratament alternativ pentru simptomele rinitei alergice, dar si in acest caz este nevoie de cercetari suplimentare.
Sustine sistemul imunitar
Spirulina este bogata in vitamine si minerale esentiale pentru mentinerea unui sistem imunitar sanatos. De asemenea, studiile arata ca spirulina stimuleaza productia de globule albe din sange si anticorpi, elementele care lupta impotriva virusurilor si bacteriilor (2).
Poate imbunatati sanatatea dentara
Pentru ca spirulina este antimicrobiana si antibacteriana, se considera ca sustine sanatatea dentara. Din ceea ce se cunoaste acum, persoanele care au consumat spirulina au prezentat o reducere semnificativa a placii dentare si o ameliorare a gingivitei (3).
Riscuri potentiale ale spirulinei
Deoarece spirulina este bogata in nutrienti diferiti, se recomanda consult medical inainte de a utiliza spirulina ca supliment. Se recomanda precautie din urmatoarele considerente:
- prezenta toxinelor: spirulina recoltata poate fi contaminata cu metale grele si bacterii. In cantitate mare, aceste toxine pot afecta ficatul si pot duce la aparitia stresului
- interactiune cu alte medicamente: spirulina poate interactiona sau influenta efectul anumitor medicamente, inclusiv cele care sunt prescrise pentru a trata diabetul zaharat, sau imunosupresoarele.
De asemenea, nu este indicat consumul de spirulina decat cu recomandare medicala in cazul urmatoarelor categorii de persoane:
- persoane care au deficit de vitamina B12: chiar daca spirulina are un nivel ridicat de vitamina B12, acest nutrient poate sa nu fie absorbit adecvat de organism. De aceea, in cazul unui deficit de B12 se recomanda completarea vitaminei dintr-o alta sursa (2).
- pacienti cu boli autoimune: spirulina poate intari sistemul imunitar, dar poate agrava simptomele la persoanele cu boli autoimune (lupus, scleroza multipla, artrita).
- persoanele cu diabet: spirulina ar putea afecta nivelul de zahar din sange, astfel incat persoanele cu diabet zaharat ar trebui sa monitorizeze glicemia atunci cand iau spirulina.
- gravide: nu exista dovezi clare ca spirulina este sigura pentru femeile gravide sau pentru cele care alapteaza. Din cauza riscului de toxina, medicii recomanda gravidelor si mamelor care alapteaza sa evite spirulina.
Daca nu esti sigur cu privire la beneficiile spirulinei sau la modul de administrare al acesteia, consulta medicul pentru a afla daca spirulina poate avea beneficii asupra sanatatii tale.
Acest articol a fost realizat in baza informatiilor preluate din urmatoarele surse:
(1) Healthline, „10 health benefits of spirulina”: https://www.healthline.com/nutrition/10-proven-benefits-of-spirulina
(2) Nourish by MD, „Spirulina: are there health benefits?”: https://www.webmd.com/diet/spirulina-health-benefits
(3) Cleveland Clinic, „What is spirulina and why is it so good for you?”: https://health.clevelandclinic.org/spirulina-superfood-youve-never-heard/