Ligamentele, structuri anatomice formate din țesut conjunctiv fibros, cu rol esențial în menținerea stabilității articulare, pot fi afectate de leziuni sau chiar rupturi, care pot determina, în cazuri severe, limitarea utilizării articulației afectate. Ruptura de ligament incrucisat anterior este una dintre cele mai frecvent raportate rupturi de ligament, fiind comună în general în rândul sportivilor.
Ce cauzează ruptura de ligament?
Ruptura de ligament apare în urma exercitării unei forțe extreme asupra unei articulații, cel mai frecvent în timpul practicării unui sport, în urma unei mișcări bruște de răsucire (în general pentru rupturile de ligamente de la nivelul genunchiului sau încheieturii de la mână). Activitățile sportive, căderile de la înălțime sau ridicarea unor obiecte constituie importanți factori de risc pentru rupturile de ligament.
Cum se manifestă ruptura de ligament?
Durerea, care poate varia în intensitate, împreună cu tumefacția (umflarea) zonei afectate, o sensibilitate locală crescută, spasmele musculare, limitarea flexibilității articulare și modificarea culorii pielii reprezintă simptomele principale ale unei rupturi de ligament.
Cum este diagnosticată ruptura de ligament?
Diagnosticul unei rupturi de ligament se pune în general pe baza testelor de laborator, însoțite de un examen fizic. În general, cele mai frecvente proceduri de diagnostic includ razele X, imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) și artroscopia (procedură utilizată inclusiv în tratamentul unor condiții articulare).
Tratament pentru ruptura de ligament
În funcție de ligamentul afectat, severitatea rupturii și a simptomelor, tratamentul poate presupune:
- – terapia RICE;
- – administrarea medicamentelor împotriva durerii (pot fi recomandate combinații de antiinflamatoare și analgezice);
- – efectuarea în mod regulat a unor activități fizice de intensitate ușoară sau moderată;
- – operație chirurgicală de reconstrucție a ligamentului afectat (presupune îndepărtarea ligamentului rupt și plasarea în locul acestuia a unei grefe prelevate de la un donator sau obținută din propriul țesut).
Protocolul RICE de prim ajutor
Considerat unul dintre cele mai populare tratamente pentru leziunile ligamentelor, terapia RICE presupune:
- – relaxarea zonei afectate prin oprirea oricăror activități efectuate anterior;
- – aplicarea unui pachet de gheață pe regiunea afectată (gheața nu va fi niciodată aplicată direct pe piele);
- – înfășurarea zonei afectate (realizarea compresiei);
- – ridicarea zonei deasupra nivelului inimii.
Recomandări
Persoanelor care practică sporturi de performanță sau care urmează un plan de antrenament fizic cu regularitate li se recomandă vizitarea unui specialist în medicina sportiva, pentru a obține sfaturi cu privire la modalitățile prin care pot preveni rupturile de ligament sau pentru a trata o ruptură deja apărută.