Povestea ascunsă din spatele unei arhitecturi rezistente

Ai început planul de execuție al casei sau pur și simplu vrei să conferi clădirii un aspect nou? Primul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere este să zidești pereții. Tencuiala are un rol esențial în definitivarea procesului pentru că devine o barieră protectoare împotriva factorilor de mediu. Însă, pentru a putea obține rezultatele dorite în materie de aspect și rezistență trebuie să ai în vedere câteva aspecte. 

Ce trebuie să iei în considerare pentru a definitiva o tencuială potrivită construcției, dar și ce modele există pe piață poți afla mai jos. 

Care este rolul unei tencuieli și ce materiale trebuie să folosești?

Tencuiala este practic un strat de mortar, care se aplică pe suprafața pereților. Înainte de toate, trebuie să se efectueze izolarea pereților pentru a putea integra corect amestecul. Rolul pe care îl îndeplinește se poate traduce prin:

  • Netezirea suprafeței – Tencuiala acoperă denivelările, fisurile și imperfecțiunile pereților sau tavanului. Astfel, permite aplicarea ulterioară a vopselei, tapetului sau altor finisaje decorative. 
  • Protecție sporită – Tencuiala devine un strat protector, care oferă rezistență sporită împotriva acțiunii condițiilor meteo extreme. Umiditatea reprezintă cel mai mare pericol pentru structura pereților. 
  • Estetică îmbunătățită – Dacă vrei să te bucuri de un ambient personalizat și de o clădire unicată, e indicat să alegi cu grijă tencuiala. Poate fi folosită pentru a crea diverse texturi și efecte vizuale. 

Cum să obții un finisaj durabil pentru tencuiala pereților?

Cum să obții un finisaj durabil pentru tencuiala pereților?

Vrei să obții o tencuială perfectă atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional? Va trebui să bifezi mai multe etape:

  • Evaluează tipul de perete și alege materiale de construcții în consecință. Stratul poate fi aplicat atât pe suprafețe din beton, cât și pe cărămidă. 
  • Elimină toate obiectele care te-ar putea împiedica să duci la bun sfârșit procesul. Prizele și întrerupătoarele pot fi protejate cu ajutorul unei benzi. 
  • Curăță foarte bine pereții de praf, murdărie sau orice factor care poate afecta calitatea și aderența finisajului. Dacă renovezi, asigură-te că nu mai există resturi de vopsea. 
  • Orientează-te către un finisaj în ton cu stilul arhitectural și preferințele personale. În general, tencuiala decorativă vine gata pentru a fi direct aplicată. 
  • Asigură-te că tencuiala are o consistență potrivită pentru a fi ușor de aplicat și a obține un finisaj uniform. Lasă timp suficient pentru uscarea fiecărui strat. 

Pe lângă sfaturile de mai sus, pentru a putea definitiva finisaje deosebite, e necesar să aplici tencuiala în cel puțin două straturi. Primul se numește grund și se aplică de jos în sus atât manual, cât și mecanic. Ca instrumente de lucru, vei avea nevoie de mistrie și cancioc. Cel de-al doilea strat este tinciul și se aplică doar după uscarea completă a grundului. 

Tencuială manuală sau mecanizată?

Există două tipuri principale de tencuială – manuală și mecanizată, fiecare cu specificații și avantaje diverse. 

Tencuiala manuală se folosește atât pentru suprafețele interioare, cât și pentru cele exterioare. Poate fi realizată din ciment, ipsos sau mortar. Permite o mai mare precizie și control în aplicare, tocmai de aceea este ideală pentru detalii complexe sau spații înguste. În general, este recomandată în cazurile în care nu se pot folosi echipamente mecanice. În ceea ce privește preț tencuială manuală, costurile sunt destul de accesibile. Totuși, necesită mai mult timp de acțiune. 

În schimb, tencuiala mecanizată optimizează semnificativ procesul de execuție. Oferă un finisaj uniform și consistent pe întreaga suprafață, tocmai pentru că sunt eliminate erorile umane. Este utilizată cu precădere în cazul clădirilor de mari dimensiuni pentru că la final poate minimiza cheltuielile pe metru pătrat. 

Te pregătești de zidirea și finisarea pereților? Tencuiala este un factor esențial, care te poate ajuta să creezi un aspect deosebit, dar și o încăpere perfect funcțională. 

Urmează sfaturile de mai sus și obține rezultatele dorite!

Articolul Anterior

De ce este important să se promoveze lectura în rândul copiilor și care sunt beneficiile acesteia pentru dezvoltarea lor intelectuală?

Articolul Urmator

Explorând lumea literaturii în limba engleză: o călătorie printre cărți

Cele mai populare