Universul cărților este o lume fascinantă, care ne poate face atât de ușor să ieșim din cotidian și să explorăm poveștile celor mai creativi scriitori, să învățăm lucruri noi despre lumea care ne înconjoară și despre propria ființă de la cele mai strălucite minți.
Literatura ar trebui să fie parte din viața noastră de zi cu zi. Ar trebui să ne facem timp zilnic pentru câteva pagini, pentru că cititul, pe lângă faptul că este una dintre cele mai plăcute activități, ne ajută să ne evoluăm în general, ne dezvoltă empatia, ne oferă informațiile de care avem nevoie, din orice subiect ne interesează.
Istoria literaturii se întinde pe mai mult de două mii de ani, ceea ce înseamnă că oamenii au avut întotdeauna plăcerea poveștilor și a cunoașterii, că stă în ADN-ul nostru să intrăm în lumi mai mult sau mai puțin tangente cu realitatea, că vrem să știm mai mult și că este important să transmitem și celorlați ceea ce știm noi. Ne dezvoltăm prin poveștile pe care le citim sau care ajung la noi în diverse forme încă din copilărie.
În prezent, citim tot mai multă literatură în limba engleză, pentru că prin intermediul limbii engleze avem acces la mult mai multe titluri decât sunt traduse în limba română, dar și pentru că acum sunt foarte accesibile. Avem mai multe librării care vând și cărți în limba engleză, dar și librării care vând doar cărți în limba engleză. Citim foarte multă literatură engleză, o și studiem la școală.
Când vorbim despre literatura engleză (literatura scrisă în limba engleză, din spațiile vorbitoare de engleză) vorbim în primul rând de autori care au avut un impact major asupra istoriei literaturii și asupra artei literaturii în general. În toate topurile de literatură engleză vom găsi întotdeauna nume ca Shakespeare, William Blake, Jane Austen, William Faulkner, Charles Dickens, Charlotte Brontë, H. G. Wells, Mark Twain, Henry James, Arthur Conan Doyle, Thomas Hardy, Emily Dickinson, D.H. Lawrence, Virginia Woolf, James Joyce, Ernest Hemingway, John Steinbeck, George Orwell, William S. Burroughs, Kurt Vonnegut, Sylvia Plath, Agatha Christie, dar și alții care au rămas în istoria literaturii universale și care se citesc și se studiază și astăzi.
Interesul pentru ei a rămas viu în principal fie datorită poveștilor de neuitat, fie datorită tehnicilor scriitoricești revoluționare. Fiecare a venit cu ceva nou, care a schimbat pentru totdeauna modul în care ne raportăm astăzi la literatură. După cum am menționat mai sus, cărțile de literatură în limba engleză sunt foarte accesibile în prezent datorită librăriilor care se axează pe vânzarea de cărți în limba engleză.
Poate cel mai bun exemplu în acest caz este librăria Antic ExLibris, care vinde doar cărți în limba engleză. Ea are profil de discount bookstore, adică are doar produse cu reduceri față de prețul recomandat de producător. Veți găsi aici cărți de literatură la prețuri foarte mici – multe cărți la doar 8 lei și cele mai multe cărți de beletristică la 20 de lei.