Amenajarea bucătăriei poate fi mai complicată decât crezi, pentru că un astfel de spațiu nu trebuie să fie doar estetic, ci și funcțional. Finisajele, obiectele de mobilier, electrocasnicele și decorațiunile trebuie alese foarte bine, în funcție de mai mulți factori. Dacă ai ajuns într-un punct de impas, în care nu știi de unde să începi sau cum să te organizezi, ai ajuns unde trebuie pentru că informațiile de mai jos îți vor fi de mare ajutor!
Ia în considerare nivelul de umezeală.
Indiferent de cât de puternică ar fi hota pe care o alegi, în bucătărie nivelul de umezeală este mult mai mare decât în restul camerelor și trebuie să ai în vedere acest lucru în momentul în care alegi finisajele. Alege o vopsea de calitate, durabilă și rezistentă la umiditate ca să nu te confrunți peste puțin timp cu neplăceri cum ar fi umflarea sau decojirea pereților. Iar dacă vrei un plus de eleganță în bucătărie, poți opta pentru o bagheta polistiren – acest material nu este afectat de umiditate, deci își va păstra aspectul inițial o perioadă lungă de timp. Dacă alegi din prima materiale de calitate și rezistente, nu va mai trebui să investești în viitor în lucrări de renovare sau de reparații din cauza umidității.
Ia în considerare organizarea spațiului.
Bucătăriile clasice sunt ușor de amenajat, însă atunci când vorbim de o amenajare bucatarie open space, trebuie să ținem cont și de finisajele din living pentru a obține un echilibru la nivel estetic. Chiar dacă acest gen de bucătării arată foarte bine, în unele momente îți va fi greu să ții mirosul de mâncare departe de zona de relaxare. Alege cea mai puternică hotă și evită să gătești cu ingrediente cu un miros puternic în momentul în care ai musafiri.
Revenind la echilibru – dacă pentru living ai ales finisaje moderne, ar fi bine să continui cu același stil și în bucătărie. Folosește aceeași paletă de culori, aceleași materiale și decorațiuni pentru a obține un spațiu unitar și plăcut estetic.
Ia în considerare funcționalitatea.
După cum spuneam, bucătăria nu trebuie să fie doar un spațiu estetic, ci și funcțional. Folosește-te de finisaje pentru a delimita cât mai plăcut fiecare zonă a bucătăriei – zona de gătit, zona de servire a mesei și zona de depozitare. Spre exemplu, în zona de gătit trebuie să ai cât mai multă lumină, deci poți folosi fără niciun fel de problemă benzi cu led sau mai multe obiecte de iluminat, în timp ce în zona de depozitare ai nevoie de mai mult întuneric și răcoare.
Cu aceste informații la dispoziție, îți va fi mult mai ușor să amenajezi o bucătărie pe placul tău.