Cum poți folosi bonusurile de bun venit și care sunt capcanele din aceste oferte

Toate case de pariuri și cazinouri online cu licență în România ademenesc utilizatori noi prin bonusuri consistente. De multe ori, valorile acestora ajung la peste 1.000 de lei. La prima vedere, toate ofertele par incredibile și de neratat. Cu toate acestea, multe dintre ele ascund termeni și condiții care te vor face să cheltui mai mulți bani. În cadrul acestui articol te ajutăm să înțelegi cum funcționează un Cum poți folosi bonusurile de bun venit și care sunt capcanele din bonus de bun venit și care sunt avantajele și dezavantajele accesării unei astfel de oferte. 

Citește termenii și condițiile 

Bonusul de bun venit este destinat doar utilizatorilor noi. Pentru a-l putea accesa trebuie să te înregistrezi la unul dintre site-urile de pariuri și cazinouri online care au o astfel de ofertă. Imediat după înregistrare vei putea activa bonusul de bun venit. Ține cont însă că ai o perioadă limită în care poți activa acest bonus. De obicei, termenul în care poți activa bonusul este cuprins între 7 și 30 de zile. După ce te-ai înregistrat, următorul pas este să activezi bonusul de bun venit. Citește însă cu atenție condițiile impuse și valorile oferite. Unele bonusuri sunt sub forma unor pachete. În cadrul acestora ești recompensat nu doar pentru prima depunere, ci și pentru următoarele. 

Pentru a primi bani, trebuie să cheltui bani 

Bonusul este construit în așa fel încât, cu cât mai mulți bani depui, cu atât mai mulți primești. Mai exact, luăm exemplul unui bonus de 100% cu valoarea maximă de 1.500 de lei. Concret, pentru a beneficia de suma maximă din bonus trebuie să depui 1.500 de lei. Dacă depui 100 de lei vei primi doar 100 de lei bonus. Dacă depui mai mult de 1.500 de lei, suma maximă primită este tot 1.500 de lei. 

Dilemele apar la bonusurile care au un procent mai mic de 100%, de exemplu 50% cu suma maximă de 500 de lei. Pentru a beneficia de cel mai mare bonus trebuie să depui dublul acestuia, în cazul nostru 1.000 de lei. 

Sunt însă și bonusuri procentuale mai mari, de exemplu de 150%, iar valoarea maximă o luam drept exemplu tot pe cea de 500 de lei. În acest caz, pentru a primi tot bonusul trebui să depui doar 333 de lei. 

După cum poți observa, pentru a primi bani, trebuie să cheltui bani. Printr-un bonus de bun venit nu vei primi bani dacă nu faci și tu o depunere. În plus, suma pe care o primești este direct influențată de cea pe care o depui. 

În ceea ce privește pachetele pentru primele depuneri, acestea au un mare dezavantaj. Timpul pentru realizarea acestora este destul de scurt. Deseori, diferența dintre prima și a doua depunere nu poate fi mai mare de 7 zile pentru a nu pierde bonusul. Astfel vei ajunge să depui sume foarte mari la scurt timp după ce ți-ai creat contul. 

Cu siguranță te-ai gândit și la varianta să depui banii pentru a primi bonusul, iar apoi să-i retragi. Această opțiune nu este însă una profitabilă din două motive. În primul rând, nu poți retrage banii primiți printr-un bonus decât după ce îndeplinești condițiile de rulaj. În plus, la retragerea fondurilor îți va fi anulat automat bonusul (în cazul în care nu ai îndeplinit deja condițiile de rulaj).

Celălalt mare dezavantaj la această metodă este constă în comisioanele aplicate. Majoritatea caselor de pariuri aplică taxa de viciu jucătorilor. Aceasta este un procent fix din fiecare depunere și retragere. Astfel, depunerile sunt comisionate cu 2%, în timp ce retragerile cu 3%. La o simplă tranzacție de depunere și retragere vei pierde 5% din suma totală. 

Ce sunt condițiile de rulaj

Condițiile de rulaj se aplică la aproape toate bonusurile oferite de casele de pariuri, dar și de cazinourile online. Acestea sunt sub forma unei cifre și ne indică de câte ori trebui să pariezi suma primită printr-un bonus. Condițiile de rulaj sunt prezentate sub forma 30x. Concret, asta înseamnă că trebuie să rulezi bonusul de 30 de ori. Să luăm exemplul unui bonus de 1.000 de lei. Pentru a putea retrage banii primiți trebuie să realizezi pariuri în valoare totală de minim 30.000 de lei (30 x 1.000 de lei). Suma rulajului este foarte mare. În plus, acest rulaj nu poate fi realizat în orice condiții. De regulă, ai la dispoziție 30 de zile pentru a-l completa.

Primul gând al pariorilor este că plasează de 30 de ori toată suma bonusului pe cote cât mai sigure și mici. Acest lucru nu se va contabiliza însă la rulaj. Pentru ca un pariu să se adune la rulaj trebuie să aibă cota minimă specificată în termeni și condiții. De regulă, cota minimă este încadrată între 1,30 și 1,70. În cazul în care ți se solicită o cotă de cel puțin 2 îți recomandăm să îți schimbi casa de pariuri. 

Astfel, condițiile de rulaj impuse pot face diferența dintre un bonus de bun venit avantajos sau nu. După cum poți observa, pentru a putea retrage câștiguri realizate cu un astfel de bonus este foarte greu și va trebui să plasezi multe pariuri câștigătoare într-un interval de timp destul de scurt. La rulajul exemplificat mai sus, în valoare de 30.000 de lei, înseamnă că, în medie, trebuie să plasezi un pariu pe zi de cel puțin 1.000 de lei. 

În schimb, trebuie să vedem și partea pozitivă a unui bonus de bun venit. Ai șansa să câștigi și să rulezi sume mai mari de bani pe care poate nu le-ai fi pariat altfel. 

Înainte de a ajunge să te înregistrezi pe o platformă nouă doar pentru bonusul de bun venit, citește cu atenție termenii și condițiile de acordare. Vezi care sunt condițiile de rulaj și cât timp ai la dispoziție să le realizezi. În plus, nu uita să verifici care sunt cotele minime acceptate la rulaj. Abia după ce analizezi toate aceste aspecte îți recomandăm să iei o decizie cu privire la noul cont și la bonusul de bun venit. 

Articolul Anterior

Albirea dentara – o procedura estetica moderna, cu efecte de lunga durata

Articolul Urmator

Urmează să mergi cu bicicleta pe munte? Descoperă cum să te pregătești pentru o aventură off-road

Cele mai populare