Parfumul face parte din viața noastră de zi cu zi, ne însoțește la serviciu sau la diverse evenimente, formale sau informale și în anumite ocazii rămâne singurul element care ne acoperă. De obicei, parfumurile rezistă între 6 și 10 ore pe corpul nostru, în funcție de compoziție, brand, calitate și modul/zona în care l-am pulverizat.
Indiferent că este vorba despre parfumuri de damă, bărbătești sau parfumuri unisex, credem că ne dorim cu toții să găsim acel parfum care să reziste cât mai mult. În cele urmează vom încerca să vedem cum este posibil să creștem rezistența parfumului, astfel încât să ne bucurăm de mirosul acestuia cât mai mult timp.
Alege-ți parfumul în funcție de personalitate, dar și de intensitatea și durata de rezistență!
Orice parfum va conține trei feluri de note în compoziția sa: de bază, de mijloc și de vârf. Fiecare dintre ele vor intra în acțiune precum treptele de putere ale unei rachete, numai în ordinea inversă de desprindere. Astfel, indiferent că este vorba despre parfumuri unisex sau pentru fiecare gen în parte, primele note pe care le simți sunt cele de vârf.
Acestea au cea mai scăzută durată de rezistență, dar cea mai puternică intensitate. În general, rezistă între 15 minute și maxim 2 ore; se degajă primele, așa că sunt alese esențe și arome care se încadrează în categoria celor delicate, ușor aromate, precum citricele ori marine.
Partea principală a unui parfum este reprezentată de notele de mijloc, care au un timp de disipare mai îndelungat, între 3 și 5 ore. Combinația trebuie să fie una care să includă esențe mai puternice, așa cum iasomia ori ierburile, dar și aromele picante, precum scorțișoara, sunt acceptate.
Notele de bază sunt cele care rămân întipărite pe piele și durează între 5 și 10 ore. Aici vom găsi esențe puternice, precum cele lemnoase, așa cum este în cazul parfumurilor bărbătești și pentru anumite parfumuri unisex. Parfumurile de damă folosesc vanilie și vetiver ca note de baza.
Cum putem influența rezistența unui parfum?
Specialiștii din industria de parfumuri recomandă stabilirea unei rutine legate de modul în care folosim parfumul. Există o serie de mici trucuri care pot prelungi rezistența parfumului, dar trebuie luat în calcul și un alt aspect: concentrația acestuia. Cu este mai concentrat, cu atât parfumul este mai puternic și rezistă pentru mai mult timp. Desigur, calitatea acestuia influențează în mod decisiv perioada în care parfumul ne învăluie. Iată ce trebuie să faci pentru a te bucura de protecția parfumului tău cât mai mult posibil:
- Parfumul se aplică mai eficient atunci când pielea este spălată, uscată și apoi hidratată;
- Folosește produse cosmetice din aceeași gamă cu parfumul pe care îl folosești (gel de duș, cremă hidratantă etc), care să aibă același miros și care să ajute la amplificarea parfumului după utilizare;
- Axează-te pe pulverizarea parfumului pe zonele intens vascularizate și care emit căldură – gât, încheietura mâinii, încheietura interioară a cotului și pe spatele genunchiului;
- Evită să freci zona pe care a fost pulverizat parfumul pentru că notele de vârf vor fi disipate mult mai rapid și nu își vor face efectul;
- În funcție de tipul de parfum pe care îl folosești (atunci când vrei să intrigi, utilizează parfumuri unisex) poți să-l aplici și în alte zone ale corpului, mai ales că specialiștii din această industrie consideră că părul și zona urechilor constituie locuri foarte bune pentru a mări efectul parfumului;
- Pentru a obține rezultate mai bune, este recomandat să folosești parfumul pe peria cu care îți periezi părul;
- Nu depozita parfumul în medii cu un nivel ridicat de umiditate, pentru că interacțiunea cu acesta îi va scădea din intensitate. La fel se întâmplă și în cazul expunerii la soare sau la căldură – este recomandată stocarea acestuia într-o cutie (de preferat cea în care este cumpărat);
- Nu agita parfumul înainte de folosire pentru că nu îi vei crește nivelul de rezistență, ci vei obține chiar efectul opus.
Atât timp cât optezi pentru parfumuri unisex sau de damă ori bărbătești de calitate, cu siguranță că vei obține cele mai bune rezultate atunci când vine vorba despre creșterea duratei de rezistență. Prin urmare, asigură-te că îți cumperi un parfum de brand!
Vezi mai mult: https://www.facebook.com/parfumation