Concediu la mare: 6 lucruri pe care să le iei cu tine

Urmează să pleci în acea vacanță la mare pe care o așteptai de mult? Dacă vrei să fii pregătit pentru orice situație și vrei să te bucuri de acest concediu cu adevărat, ar fi bine să ai bagajul complet, astfel încât să nu îți lipsească nimic. Iar pentru asta, îți venim în ajutor, astfel încât să îți faci o listă cu toate lucrurile de care ai putea avea nevoie la într-un concediu la mare.

Costume de baie

Dacă pleci în vacanță la mare, ar trebui să îți iei în bagaj două costume de baie. Acestea îți vor fi suficiente, indiferent dacă vei sta un weekend sau o săptămână la mare. Încearcă să alegi pentru vacanță costume de baie confortabile, care să îți permită să te bronzezi fără urme inestetice.

Haine lejere

E vară, e cald și urmează să pleci la mare. Așa că sigur vei avea nevoie de haine lejere, în care să te simți bine. Deci, atunci când îți vei pregăti bagajul, asigură-te că ai ales câteva piese vestimentare lejere, din bumbac, care să îi permită pielii să respire foarte bine. Alege câteva tricouri, două perechi de pantaloni scurți, rochii și fuste, în culori deschise, pentru o protecție sporită în fața radiațiilor solare. Iar pentru orice eventualitate, ar fi bine să ai la tine și o pereche de jeanși și un hanorac. Vremea la mare poate fi destul de capricioasă, așa că ar fi indicat să fii pregătit, în cazul în care temperaturile vor scădea.

Încălțăminte pentru plajă

Dacă vei petrece mult timp pe plajă, ar fi recomandat să îți iei cu tine o pereche de papuci confortabili, cu care să te poți deplasa ușor prin nisip. Iar dacă vei ajunge într-o zonă în care există multe pietre în apă, poate că ar fi o idee bună să ai cu tine și o pereche de pantofi de apă. De asemenea, pentru serile în care vei lua cina la restaurant, îți recomandăm să ai la tine și o pereche de încălțăminte elegantă. Așa că intră pe Asortie.ro ca să vezi sandalele din piele pentru dame, și alege de acolo un model perfect pentru o vacanța ta la mare.

Accesorii pentru plajă

Din bagajul pentru mare nu ar trebui să îți lipsească accesoriile pentru plajă, cum ar fi prosopul, ochelarii de soare, o pălărie sau o șapcă și o loțiune cu SPF. Iar dacă nu ai o pălărie, te poți proteja de razele solare cu o eșarfă, din care poți face un turban sau un batic.  De asemenea, este bine ca ochelarii de soare pe care îi vei lua cu tine în vacanță să aibă lentile cu filtre UV, care să îți protejeze cât mai bine ochii de radiațiile ultraviolete, extrem de nocive pentru vedere. Iar la final, nu uita să iei cu tine și o geantă de plajă sau un rucsac, în care să  poți păstra toate aceste accesorii. 

Obiecte de igienă personală

Nu uita să îți pui în bagaj și obiectele necesare pentru igiena personală, cum ar fi periuța și pasta de dinți, deodorantul, ața dentară, gelul de duș și o perie de păr. Deși multe hoteluri și pensiuni pun la dispoziția clienților seturi cu geluri de duș și șampoane, ar fi bine să fii pregătit dinainte cu toate cele necesare. 

Un kit de urgență

Dacă plănuiești să mergi la mare în străinătate, ar trebui să îți pregătești un mic kit de prim ajutor. Iar acesta ar trebui să cuprindă medicamente și unguente care ți-ar fi putea fi necesare în acea perioadă. De exemplu, poți lua cu tine câteva medicamente împotriva insolației și a durerilor de cap, vitamine, dar și un unguent pentru arsuri solare. De asemenea, medicamentele pentru tulburări gastro-intestinale pot fi și ele de folos, deoarece nu știi cum poți reacționa la anumite alimente.  De asemenea, un gel dezinfectant și câțiva plasturi ți-ar putea fi de asemenea de folos într-o vacanță pe litoral. 

Însă, înainte de a lua o geantă plină de medicamente la tine, ar fi indicat să verifici condițiile de călătorie și regulile impuse de compania aeriană, pentru că există riscul ca o parte din produsele alese să fie oprite la aeroport.

Așadar, acestea sunt o parte dintre lucrurile esențiale pe care ar trebui să le iei cu tine în concediu la mare. Iar după ce ți-ai făcut bagajul, nu uita să verifici lista de vacanță, ca nu cumva să uiți ceva important acasă.

Articolul Anterior

3 curiozitati fascinante despre istoria pisicilor

Articolul Urmator

Factori de luat in considerare in alegerea unei trotinete electrice

Cele mai populare