Din cele mai vechi timpuri, oamenii care locuiau în zonele reci ale planetei au căutat să își facă adăpostul nu doar cât mai protejat posibil în fața pericolelor externe generate de atacurile animalelor sălbatice sau ale altor semeni de-ai lor, ci și cât mai confortabil cu putință.
Prin urmare, nu este surprinzător faptul că în acele locuri în care în lunile de iarnă zăpada și gerul sunt prezente cu tot noianul lor de neplăceri, chiar și în zilele noastre sistemul de încălzire joacă unul dintre rolurile esențiale în amenajarea spațiilor rezidențiale.
Ce zici de încălzirea prin pardoseală?
Caloriferele sunt o soluție, dar nu singura pentru acele locuințe în care proprietarii vor ceva mai deosebit.
Evident, șemineele sunt la mare modă, probabil și sub influența telenovelelor, dar și a serialelor britanice care ne învață cum să ne aranjăm casele așa, ca în revistele de specialitate.
Cu toate acestea, diversele tipuri de centrale electrice rămân varianta cea mai ieftină în România în materie de încălzire, mai ales că producătorii ne propun în ultima vreme modele din ce în ce mai performante din punctul de vedere al eficienței și consumului redus pe care îl au.
Toate bune și frumoase, doar că în momentul în care dorim să ne montăm o astfel de centrală termică în locuință, trebuie avut în vedere că podelele vor rămâne în continuare destul de reci.
Cel mai rece aer circulă de-a lungul pardoselelor. Datorită fiziologiei umane specifice, rapid apare un sentiment de disconfort, chiar dacă temperatura este mai scăzută doar cu cu 3 sau 4 grade Celsius.
Avantajele încălzirii în pardoseală nu sunt deloc de neglijat. Mai ales dacă în casă sunt și copii mici care adoră să se joace podea, s-ar putea ca această diferență de temperatură să fie un factor de neplăcere și mai mare, decât ar părea la prima vedere.
Din fericire, se poate alege să se folosească un sistem de încălzire mai aparte care să permită ca și pardoseala să fie caldă.
Aerul este încălzit imediat pe întreaga suprafață a podelei, ceea ce evită formarea unor curenți convectivi de-a lungul suprafeței sale.
În același timp, încălzirea podelei la 23 de grade Celsius și menținerea în straturile superioare ale aerului din cameră cu 3 – 4 grade Celsius mai puțin determină apariția unei senzații extrem de plăcute de confort termic, deoarece picioarele vor fi calde, iar zona capului ușor mai rece.
Avantajele și dezavantajele încălzirii prin pardoseală
Ca toate sistemele de încălzire, are și acesta avantaje și dezavantaje. În zilele noastre este încă un produs de lux pentru case și nu toți proprietarii aleg să îl instaleze părându-li-se ceva exotic.
Unul dintre motivele esențiale pentru care nu a fost instalat în mai toate casele noi este evident și prețul. Acesta este dezavantajul major al acestui tip de încălzire pentru o casă. Cu toate acestea, pe de altă parte, ne va permite să avem întotdeauna o temperatură confortabilă a camerei, deci chiar merită o astfel de soluție novatoare.
Dar aceasta se dovedește a fi mai eficientă, deoarece nu se cheltuie atât de multă energie electrică ca la alte sisteme.
Pe măsură ce sistemul termic înconjoară întreaga podea din cameră, încălzirea incintei este mai uniformă. Spre deosebire de calorifere, unde aerul este mai cald în zona cu radiatoarele, iar mai la depărtare este mai rece.
Încălzirea prin podea permite mai mult spațiu liber în camere, în comparație cu utilizarea radiatoarelor convenționale.
Radiatoarele sunt instalate lângă pereți, deci au o adâncime de aproximativ 15-20 de cm și o lățime de cel puțin 1 metru (în funcție de numărul de elemenți) și ocupă loc vizibil. În timp ce un sistem de încălzire prin podea nu se vede, este radiant, trecem peste el fără probleme.
Plus că funcționează cu toate tipurile de pardoseli: beton, podele plutitoare, lemn, piatră, vinil, covor sau mozaicuri.
Nu are nevoie de întreținere majoră și de obicei vine cu perioade lungi de garanție
Prin urmare, având în vedere avantajele și dezavantajele, este de preferat să instalați o încălzire electrică prin pardoseală măcar într-o zonă mică (baie, toaletă, bucătărie, balcon, dressing etc.). Inițial, până prindeți curaj. Dacă este necesară încălzirea constantă a spațiilor cu o suprafață mare, este preferabilă o pardoseală încălzită cu apă. Este deosebit de promițător ca principal sistem de încălzire pentru o casă de țară.
Tu l-ai încerca?