Sufrageria reprezintă un spaţiu central al casei tale, a cărui întrebuinţare depinde de stilul de viaţă al fiecăruia. Poate fi locul de întâlnire la finalul zilei cu familia sau mediul în care îţi întâmpini oaspeţii. Cunoaşterea destinaţiei pe care o vei acorda camerei de zi este esenţială pentru o amenajare eficientă. Iată de ce trebuie să ţii cont:
Creează mai multe spaţii
Acolo unde suprafaţa permite, livingul poate îndeplini mai multe scopuri. O amenajare open space, cu sufrageria unită cu bucătăria, permite amenajarea unui spaţiu pentru luat masa. Din raţiuni practice, masa principală trebuie aşezată cât mai aproape de locul de gătit, astfel încât atât aranjatul, cât şi strângerea mesei să nu traverseze întreaga cameră. Elementul central va fi spaţiul de discuţii cu canapea, fotolii şi televizor. Pe lângă acesta, în latura opusă mai poţi amenaja o măsuţă de cafea sau chiar un birou. Biroul de acasă este o realitate din ce în ce mai prezentă atât pentru studenţi, cât şi pentru angajaţii în regim remote.
Iluminatul potrivit
Delimitarea diferitelor spaţii din sufragerie se poate face cu ajutorul corpurilor de iluminat potrivite. Primordială pentru sănătate şi starea de bine este lumina naturală. Asigură-te că ferestrele sunt generoase şi permit pătrunderea razelor soarelui în încăpere. Acest lucru este benefic atât pentru atmosferă, cât şi pentru buget, deoarece lumina înseamnă căldură. Seara, pentru intimitate, poţi folosi sistemele de draperii sau cortine. Instalaţia electrică trebuie orientată în funcţie de spaţiile de delimitat. Corpul central este amplasat deasupra spaţiului de relaxare şi poate avea o intensitate reglabilă în funcţie de momentul zilei. Locul de masă poate fi indicat cu ajutorul unui corp distinct de iluminat, suspendat din tavan. Dacă ai ales amenajarea unui birou sau a unui colţ de lectură în aceeaşi cameră, lumina necesară poate fi oferită de o lampă sau un lampadar.
Cum alegi canapeaua
Dacă majoritatea elementelor de mobilier din sufragerie sunt exclusiv de decor şi îţi răsfaţă doar privirea, canapeaua îţi desfată şi simţurile. De calitatea materialelor pe care te aşezi depinde atât rezistenţa în timp a obiectului, cât mai ales gradul de relaxare pe care ţi-l oferă. Culoarea şi materialele trebuie alese în funcţie de condiţiile în care trăieşti. Spre exemplu, textilele deschise la culoare nu pot avea viaţă lungă în preajma copiilor sau a animalelor de companie jucăuşe. În acest caz, alege un ton neutru rezistent la murdărie şi uşor de curăţat. Dacă vorbim de nopţi în care canapeaua se transformă în pat de dormit pentru casnici sau musafiri, un colţar extensibil este alegerea perfectă.
Textile
Cel mai uşor de integrat într-o sufragerie ca elemente de decor sunt textilele. Draperiile, covoarele şi pernele decorative îţi oferă o multitudine de idei complementare. Ca şi în cazul corpurilor de iluminat, covoarele şi carpetele ajută la trecerea dintr-un spaţiu în altul în camera de zi. Covorul de sub masa principală trebuie să aibă o rezistenţă sporită, în timp ce decorul textil din zona centrală are un singur scop: relaxarea. Pernele decorative reprezintă o idee excelentă de introducere în peisaj a unor modele, culori sau texturi. Partea ce mai bună este că fiecare înlocuire aduce un aspect cu totul nou camerei. Aşadar, nu trebuie să investeşti foarte mult pentru a înnoi decorul.
Implicarea personală în amenajarea sufrageriei este, într-adevăr, o decizie curajoasă. Riscul de a alinia obiecte care nu se completează reciproc te poate împinge spre dezordine. Cu puţin efort însă poţi obţine un spaţiu armonios în care să petreci timp de calitate împreună cu familia şi prietenii. Mobilierul, lumina şi elementele de decor sunt esenţiale şi trebuie alese în funcţie de stilul de viaţă al fiecăruia.