Atunci când un copil apare în familia ta, mare parte din atenție îi este acordată, iar acest lucru este perfect normal. O dată ce el crește atenția îi este acordată și mai intens.
Un aspect asupra căruia trebuie să ne canalizăm atenția este dantura celui mic. O importantă ramură medicală care se ocupă de sănătatea mezinului familiei este cea de stomatologie copii.
Prima vizită cu cel mic la medicul stomatolog se recomandă a fi la vârsta de 1 an. Ulterior putem vizita cabinetul medicului la fiecare 6 luni. Astfel suntem în total control asupra apariției oricărei probleme dentare.
O dată ce micuțul nostru înaintează în vârstă, un obicei des întâlnit este scrasnitul din dinti. Ce este reprezintă acesta și când devine periculos pentru sănătatea dinților copilului? Îți vom oferi toate aceste informații în cele ce urmează.
În termeni medicali, scrâșnitul din dinți sau strângerea maxilarelor poartă denumirea de bruxism. Acest fenomen apare la 3 din 10 copii și se manifestă în timpul somnului. Mare parte din micuții ce experimentează această situație, renunță la acest obicei o dată ce înaintează în vârstă.
Cauzele bruxismului nu au fost descoperite cu certitudine până în prezent. Unul din motivele pentru care copii scrâșnesc din dinți este alinierea incorectă a maxilarului. Un alt motiv poate fi răspunsul acestora la durere.
Cele mai citite articole
O altă cauză a bruxismului poate fi stresul, de orice natură. Copii hiperactivi sunt predispuși la a dezvolta această afecțiune, la fel și copii ce iau tratament medicamentos pentru diverse afecțiuni cerebrale.
Bruxismul poate fi identificat doar de persoanele care însoțesc copilul la somn, sau în urma durerilor de maxilar pe care micuțul le poate acuza. În acest caz este recomandată vizita la medicul stomatolog. Examinarea va putea stabili dacă scrâșnitul dinților are o cauză anatomică sau psihologică. În consecință, acesta va recomanda un plan de tratament specific.
Vizitele constante la medicul stomatolog te ajută să ții sub control situația celui mic și o dată cu acestea, problema se poate rezolva cu ușurință. În cazul în care bruxismul se manifestă într-o formă severă, medicul stomatolog va prescrie copilului o folie transparentă și rigidă care se va mula perfect pe dinții copilului. Aceasta poartă denumirea de gutieră și se recomandă utilizarea în timpul somnului.
În cazul în care bruxismul are o cauză psihologică se recomandă o atenție sporită a părinților în relație cu copilul, pentru a o putea ameliora. În cazul în care aceștia consideră oportun, pot apela la ajutor terapeutic.
Încearcă să ai un ritual de somn alături de cel mic, pentru a diminua posibilele cauze ale scrâșnitului dinților. Rezervă min. 30 de minute din timpul tău pentru rutina de somn a copilului. Asigură-te la jocurile, desene și programele TV la care are acces sunt potrivite vârstei lui. Un aspect la care să fii atent este timpul de odihnă al copilului. Stresul și oboseala nu pot cauza doar bruxism, ci și tulburări de atenție și stres intutil, atât pentru copii cât și pentru părinți.
Consultă un medic stomatolog pentru a te asigura că totul este în regula cu dantura copilului tău. Controlul de rutină la 6 luni poate salva dantura celui mic.