Stilul scandinav de design interior: 5 secrete de amenajare

Stilul scandinav în amenajările interioare a devenit popular datorită abilității de a combina minimalismul și funcționalitatea cu sentimentul de confort și de familiaritate. Designul nordic vine ca un răspuns la dezordine și confuzie, pentru a oferi un spațiu primitor și liniștitor. Ți-am pregătit cinci secrete sau sfaturi de care să ții cont pentru a reuși să îți decorezi locuința într-o manieră scandinavă. 

Mobilier funcțional

Principalele caracteristici ale mobilierului nordic sunt funcționalitatea și confortul. Alege mobilă scandinavă de calitate premium, durabilă și cu un aspect minimalist, dar plăcut. Aceasta poate fi compactă, cu linii simple, geometrice sau cu o formă abstractă. 

Canapelele, fotoliile, măsuțele de cafea și dulapurile pot avea picioare mici din lemn. De asemenea, specifice stilului scandinav pot fi mesele cu suport din oțel sau scaunele cu trei picioare subțiri. Mobilierul ocupă puțin spațiu și poate avea un caracter multifuncțional, adică poate fi utilizat, de cele mai multe ori, și pentru depozitare. 

Culori deschise

Pentru amenajările interioare în stil nordic sunt folosite culori deschise. Nuanțele mai puțin saturate au un efect calmant și dau impresia unui spațiu mai larg și primitor. Predomină albul pentru pereți și mobilă, precum și culorile neutre, luminoase: griuri, bej, crem, marouri ș.a. 

Adaugă mai mult contrast prin folosirea unor elemente negre sau pământii. În plus, poți integra în amenajare accente de culoare: nuanțe pastelate (verde mentă, roz prăfuit, galben pai, azuriu etc.) sau puternice, precum roșu și verde pădure.

Amenajare luminoasă

Cele mai citite articole

Stilul scandinav este potrivit pentru încăperile mici, datorită paletei cromatice luminoase. Aceasta are rolul de a reflecta lumina și de a crea senzația de spațiu. Mai mult, în amenajarea nordică se ține cont de poziționarea și dimensiunile ferestrelor, astfel încât locuința să pară aerisită și să fie luminată din surse naturale întreaga zi.

Corpurile de iluminat trebuie să aibă o lumină caldă, pentru a oferi camerei o atmosferă primitoare și calmantă. Pot fi alese produse cu un design modern, minimalist, cu suporturi metalice, din lemn sau cu elemente textile.

Texturi și printuri deosebite

Specific acestui stil de amenajare este conceptul hygge, referitor la starea de bine pe care o poți obține în intimitatea locuinței tale. Pentru a-ți induce o senzație de armonie și liniște interioară, poți decora fiecare încăpere cu perne confortabile, pături călduroase, tricotaje, covoare pufoase și lumânări parfumate.

De asemenea, în designul nordic pot fi integrate printuri geometrice, florale sau abstracte. Acestea se pot regăsi pe fețele de pernă, pe lenjeriile de pat, pe covoare sau pe obiectele de decor.

Elemente din natură

Mobila scandinavă este realizată din materiale naturale, cum ar fi lemnul, pielea, sticla și metalul. În plus, accentul este pus pe sustenabilitate, astfel încât fiecare piesă de mobilier utilizează minimul de material necesar pentru a obține confort și funcționalitate. Decorează un spațiu în stil nordic cu multe plante verzi, cu imprimeuri inspirate din natură și cu nuanțe pământii.

Designul interior scandinav reprezintă una dintre cele mai bune soluții pentru crearea unei locuințe primitoare și confortabile, care să-ți inducă o stare de bine și armonie. Combină aspectul plăcut și caracterul practic al fiecărui obiect al amenajării, pentru a obține încăperi aerisite și cu efect liniștitor. 

Cele mai citite articole

Articolul Anterior

Cum să alegi rochia potrivită în funcție de tipul de siluetă

Articolul Urmator

Schimbarea mașinii pe timp de criză: 3 aspecte de avut în vedere

Cele mai populare