Suplimentele alimentare s-au diversificat foarte mult în ultimii ani, motiv pentru care selecția acestora trebuie să fie foarte atentă. Înainte de a alege un supliment alimentar, este important să consultăm literatura științifică. Trebuie să ne informăm corect atât cu privire la efectele produsului în organism, cât și la contraindicațiile acestuia. Un lucru de reținut este că suplimentele alimentare nu înlocuiesc o alimentație echilibrată, deci trebuie să urmezi în continuare o dietă sănătoasă. Iată care este topul celor 3 suplimente alimentare cu beneficii demonstrate științific.
Omega-3
Acizii grași Omega-3 de tip DHA și EPA se găsesc în suplimentele cu ulei de pește. Aceștia au roluri importante mai ales în susținerea sistemului nervos și cardiovascular.
Metaanaliza “Marine Omega‐3 Supplementation and Cardiovascular Disease: An Updated Meta‐Analysis of 13 Randomized Controlled Trials Involving 127 477 Participants”, realizată de Yang Hu et al., a inclus 13 trialuri clinice care au vizat suplimentara cu Omega-3 extras din pește. Rezultatele au arătat că suplimentarea cu acizi grași Omega-3 din pește se asociază cu un risc cardiovascular total mai mic, dar și cu un risc mai redus de infarct miocardic, boală coronariană și deces de cauză cardiovasculară. Pentru a obține beneficii, se recomandă minim 1000 mg Omega-3 pe zi.
Vitamina D
Conform Roger Bouillon et al., în studiul “The Health Effects of Vitamin D Supplementation: Evidence from Human Studies”, depleția de vitamina D s-a asociat cu un risc crescut de boli autoimune (cum ar fi scleroză multiplă), cancer, boli cardiovasculare, evenimente cardiovasculare majore, hipertensiune arterială, rahitism, osteomalacie, afecțiuni pulmonare. Totuși, conform acestui studiu, suplimentarea cu vitamina D nu ar aduce beneficii decât atunci când există un deficit de vitamina D.
Cele mai citite articole
Pentru că femeile însărcinate și copiii sunt mai predispuși la deficitul de vitamina D, există un consens global cu privire la suplimentarea acestor grupe populaționale. Astfel, după cum arată M. Fiscaletti et al. în studiul “The Importance of Vitamin D in Maternal and Child Health: A Global Perspective”, se recomandă suplimentarea vitaminei D în scop preventiv în timpul sarcinii și în copilărie (600 UI/zi în sarcină, 400 UI/zi în primul an de viață, 600 UI/zi după primul an de viață).
Curcumin
Curcuminul reprezintă substanța activă din turmeric (curcuma), o plantă folosită ca și condiment în bucătăria asiatică. Aceasta are proprietăți puternic antioxidante, biodisponibilitatea sa fiind crescută de piperina din piperul negru. Este recomandat să alegem suplimentele bio cu turmeric sau curcumin.
Studiul “Curcumin: A Review of Its Effects on Human Health”, realizat de Susan Hewlings și Kalman Douglas, arată cum curcuminul administrat pe termen lung suprimă inflamația, scade stresul oxidativ și reduce simptomatologia artritei. De asemenea, curcuminul poate reduce inflamația sistemică legată de sindromul metabolic, îmbunătățind în același timp sensibilitatea la insulină, profilul lipidic (grăsimile din sânge) și tensiunea arterială. Același studiu arată că, la persoanele sănătoase, curcuminul îmbunătățește cogniția, memoria și recuperarea musculară post-antrenament.
Așadar, unele suplimente alimentare pot aduce beneficii importante pentru sănătate, însă este necesară o informare din surse oficiale înainte de administrarea acestora. În plus, este foarte important să urmăm un stil de viață sănătos pe termen lung.
Referințe:
- Hu, Yang, et al. “Marine Omega‐3 Supplementation and Cardiovascular Disease: An Updated Meta‐Analysis of 13 Randomized Controlled Trials Involving 127 477 Participants.” Journal of the American Heart Association, vol. 8, no. 19, Oct. 2019, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6806028/, 10.1161/jaha.119.013543. Accessed 25 Apr. 2022.
- Bouillon, Roger, et al. “The Health Effects of Vitamin D Supplementation: Evidence from Human Studies.” Nature Reviews Endocrinology, vol. 18, no. 2, 23 Nov. 2021, pp. 96–110, www.nature.com/articles/s41574-021-00593-z, 10.1038/s41574-021-00593-z. Accessed 25 Apr. 2022.
- Fiscaletti, M., et al. “The Importance of Vitamin D in Maternal and Child Health: A Global Perspective.” Public Health Reviews, vol. 38, no. 1, 1 Sept. 2017, publichealthreviews.biomedcentral.com/articles/10.1186/s40985-017-0066-3, 10.1186/s40985-017-0066-3. Accessed 25 Apr. 2022.
- Hewlings, Susan, and Douglas Kalman. “Curcumin: A Review of Its Effects on Human Health.” Foods, vol. 6, no. 10, 22 Oct. 2017, p. 92, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5664031/, 10.3390/foods6100092. Accessed 25 Apr. 2022.