Cum amenajezi modern o terasa închisă

Terasele închise oferă avantajul protejării zonei de trafic și te ajută deopotrivă să obții un aspect deosebit, mai ales dacă apelezi la materiale noi. Iată câteva idei de amenajare a terasei închise pe care le poți realiza cu puțin efort, pentru cât mai mult confort. 

Plachează suprafața de pardoseală cu travertin

Travertinul este unul dintre cele eficiente materiale ce pot fi folosite pentru placarea teraselor, indiferent că acestea sunt închise sau deschise. Pentru terasele închise placarile cu travertin schimbă în totalitate aspectul, conferind zonelor un finisaj durabil și estetic. Travertinul poate fi lucios, dacă vrei ca terasa ta să aibă un aspect modern, sau nelustruit și nechituit, dacă vrei un finisaj rustic.

Travertinul este un material modern, mereu actual, care transformă orice terasă într-un spațiu modern, inspirat parcă din recomandările marilor designeri și specialiști în amenajări interioare. 

Folosește elemente de mobilier potrivite

Poate că în trecut nu erau foarte utilizate elementele de mobilier pentru zonele de tranzit dintre casă și mediul exterior. În prezent, însă poți mobila cu gust terasele interioare, definindu-le și conferindu-le personalitate proprie. 

Poți opta pentru mobilă din ratan sau din lemn sau chiar pentru elemente moderne, precum canapelele din piele și înlocuitori sintetici. Acestea vor reliefa frumusețea unui spațiu atât de apropiat de natură, însă atat de diferit în același timp.

Închide structura cu OSB, sticlă sau termopan

O terasă speciala poate fi amenajată cu bun gust mai ales dacă vrei să ai vizibilitate în exterior. Pentru a te bucura de o vedere speciala spre grădina ta, atunci poți opta pentru închiderea terasei cu ajutorul geamurilor termopan. Alegerea acestora este benefică pentru că vei oferi spațiului un aspect modern uimitor, dar te vei putea bucura deopotrivă și de lumina naturală, realizând o terasă închisă, dar deosebit de eficientă din punct de vedere energetic.

Cele mai citite articole

În plus, folosind tâmplărie de termopan, păstrezi o temperatură plăcută la interior în timpul iernii, fără a-ți mai face griji cu privire la apariția condensului. Pe de altă parte, poți opta pentru geamuri din sticlă, pentru a obține aceleași avantaje stilistice sau, dacă nu vrei o terasă cu vedere, poți opta pentru închiderea acesteia cu placaj OSB.

Fă o închidere pe bază de stâlpi din lemn

Un mod bun de a obține o terasă (semi)închisă este și acela de a opta doar pentru stâlpi din lemn și acoperiș, iar în zonele aferente pereților să pui perdele diafane. Terasa ta va avea un aspect care te va duce, măcar cu gândul, la casele de vară grecești. 

Iluminează modern  

Dacă în urma cu o vreme erau preferate corpuri de iluminat statice, simple, de tipul aplicelor montate pe tavan, în prezent opțiunile sunt mult mai ample și mai potrivite amenajării moderne a terasei.

Astfel, de structura copertinei sau a tavanului poți agăța ghirlande luminoase, delicate și elegante, în culori calde. Este de preferat să optezi pentru ghirlande cu LED, iar dimensiunea corpului de iluminare să fie mică, astfel încât senzația de liniaritate oferită să iasă în evidență. De asemenea, poti opta pentru felinare moderne aparente, pentru un candelabru sau pentru corpuri de iluminat de tip lampadar. 

Adu un strop de natură  

Pentru că este un spațiu de tranzit între interior și exterior, poți opta pentru un mix de elemente. Nu vei putea folosi foarte multe decorațiuni în cazul terasei, însă ghivecele sau plantele luxuriante sunt o modalitate foarte modernă de a amenaja. 

O terasă modernă este o sumă de elemente care concură spre a-i oferi acesteia un aspect deosebit, elemente care împrumută de altfel imaginea unor timpuri trecute, împletită cu modernismul și tehnologiile actuale de amenajare. 

Cele mai citite articole

Articolul Anterior

Asigurarea medicala de calatorie: 3 lucruri pe care trebuie sa le stii

Articolul Urmator

Top 5 cele mai comune afectiuni dentare

Cele mai populare