În prezent, soluțiile pe care oamenii le au la îndemână pentru a face rost de resurse financiare sunt numeroase, unele fiind mai avantajoase decât altele.
Internetul a devenit astăzi un mod de comunicare universal, integrându-se cu succes în viața noastră cotidiană prin prisma utilității sale. Ținând cont de acest aspect, numeroase domenii s-au digitalizat, oferind soluții ce se aliniază perfect cu necesitățile și dorințele actuale ale oamenilor.
Activitatea de amanetare s-a adaptat și ea noilor trenduri marcate de mediul online, în prezent oamenii putând accesa serviciul amanet de acasă oferit de casa de amanet TEZAUR. Serviciul amanet de acasă presupune ca întregul proces să fie realizat direct din confortul casei sau de oriunde, nefiind necesară prezența clienților la sediul agenției de amanet.
Ce este amanetul de acasă?
Timpul reprezintă o resursă prețioasă a oamenilor, motiv pentru care tot mai mulți încearcă să-și eficientizeze activitățile astfel încât să îndeplinească toate sarcinile cotidiene și să le rămână și timp liber, pe care să-l petreacă cu cei dragi.
Cele mai citite articole
Din acest motiv, unele case de amanet s-au gândit să vină în sprijinul acestora și au dezvoltat serviciul de amanet de acasă. Acesta reprezintă modalitatea de a obține un împrumut online, oferind totodată ca garanție bijuterii și obiecte din aur.
Cele mai importante avantaje ale acestui serviciu sunt date de faptul că poate fi accesat de oriunde și oricând, iar condițiile de creditare sunt flexibile. În plus, clienții acestui serviciu nu sunt nevoiți să plătească taxe suplimentare, întregul proces fiind unul sigur și transparent.
Care sunt pașii prin care se poate obține un credit prin amanetul de acasă?
Cu toate că unii oameni se pot teme de complexitatea procesului, mai ales că este vorba despre acordarea unui împrumut de la distanță, în realitate, acesta este un proces foarte simplu și chiar rapid.
Clientul poate primi suma împrumutată chiar în ziua în care a acceptat oferta transmisă de casa de amanet. Astfel că urmând doar 4 pași, persoana poate face rost de banii de care are nevoie.
- Primul pas pe care solicitantul unui astfel de credit trebuie să îl facă este să introducă informații despre obiectele pe care dorește să le amaneteze – tipul aurului, greutate – și va obține pe loc o estimare a sumei pe care o poate împrumuta.
- Ulterior, acesta trebuie să aleagă momentul în care curierul să vină pentru a ridica obiectele respective, făcând o programare, pentru a le transporta la sediul agenției de amanet, în vederea evaluării acestora.
- Abia la cel de-al treilea pas, clientul trebuie să își creeze un cont, în care să treacă și datele bancare, pentru a putea primi banii împrumutați.
- După evaluarea bunurilor, reprezentanții casei de amanet vor trimite solicitantului, prin email, oferta finală, pe care acesta trebuie să o aprobe din contul creat, pentru a putea obține suma dorită.
Prin urmare, cu o conexiune la internet, cu un obiect din aur oferit ca garanție și un card bancar valabil, aproape oricine poate obține un credit din confortul propriei locuințe. Singura condiție este ca persoana care solicită împrumutul să aibă peste 18 ani.