Alegerea ținutei care să se potrivească cu bijuteriile de aur poate fi o adevărată provocare, pentru că nimeni nu-și dorește ca brățara din aur să fie „umbrită” de o piesă vestimentară, dar nu este recomandat nici să se poarte aceste bijuterii în exces.
Cel mai bine este ca bijuteriile alese și ținuta să se completeze armonios, punându-se una pe cealaltă în valoare și contribuind la un aspect final de-a dreptul spectaculos.
Integrarea bijuteriilor de aur în ținutele elegante
Atenția la detalii este o trăsătură definitorie a femeilor, mai ales când vine vorba de o ținută elegantă, în care totul trebuie să arate impecabil. Indiferent că este vorba de o întâlnire de afaceri sau de un eveniment unde ținuta elegantă este importantă, trebuie să se aleagă cu atenție bijuteriile care să se plieze stilului și personalității persoanei respective.
Astfel, pentru a obține rezultatul dorit, trebuie să se ia în considerare alegerea unor bijuterii din aur cu o estetică cât mai simplă, dar rafinată.
Integrarea bijuteriilor de aur în ținutele casual sport
Cele mai citite articole
Multe persoane aleg stilul casual sport datorită felului în care se simt când poartă astfel de haine. Sunt confortabile, sunt accesibile și ajută la definirea personalității persoanei respective. Mai ales doamnelor și domnișoarelor care au un stil de viață activ, stilul casual sport este unul definitoriu. Cu toate acestea, nu lipsesc bijuteriile, cel mai adesea fiind alese cele simple, de dimensiuni mici, cât mai discrete dar de efect. Important este să nu se opteze pentru bijuterii supradimensionate, opulente.
Integrarea bijuteriilor de aur în ținutele nonconformiste
Una dintre tendințele din prezent constă în conturarea unui look cât mai autentic, folosindu-se printuri, culori și accesorii cu totul spectaculoase. Pentru a crea o ținută cu personalitate, femeia modernă optează pentru combinații interesante, la limita între clasic și contemporan. În acest context, sunt alese bijuteriile din aur ca elemente cheie în ținutele moderne, ușor nonconformiste și curajoase. Potrivite în acest sens sunt bijuteriile de aur cât mai voluminoase, în forme geometrice, cu influențe gotice, vintage sau minimaliste.
Integrarea bijuteriilor de aur în ținutele office
Ținutele office pot fi de multe ori impersonale. Nu ies în evidență, ci doar pun în valoare stilul ales, alături de alte trăsături definitorii vieții profesionale: seriozitate, atenție la detalii, implicare. Însă, bijuteriile de aur ajută la personalizarea unei ținute, în conformitate cu personalitatea și stilul vestimentar ales. Astfel că, în cadrul acestei ținute, se pot alege bijuterii din aur cu o estetică simplă, clasică, care să se armonizeze perfect cu ținuta.
Prin urmare, bijuteriile de aur pot fi integrate cu succes în orice tip de ținută, în contextul în care sunt respectate câteva reguli de asortare și de armonizare a celor două elemente esențiale care contribuie la rezultatul final.