Creativitatea copiilor implică folosirea imaginației și a cunoștințelor acumulate. Cultivarea creativității celor mici poate juca un rol semnificativ în dezvoltarea viitorului adult și a succesul acestuia. Cu ajutorul practicilor inteligente bine alese poți stimula creativitatea copiilor de la vârste fragede.
Creativitatea poate fi cultivată, iar deprinderile necesare copiilor pentru a învăța și a descoperi lumea din jur pot fi sprijinite prin jocuri și exerciții țintite.
1. Jocuri și jucării pentru toate vârstele
Prin joc copiii învață și se dezvoltă armonios. Jucăriile îi ajută să înțeleagă lumea, să facă legături între obiecte și fenomene, să rezolve probleme, să lucreze individual sau în echipă, cultivându-le răbdarea și stimulându-le imaginația.
Găsești o gamă variată de jocuri și jucării pentru copii de toate vârstele aici, pentru a alege articole potrivite vârstei și preocupărilor lor. Nu uita că trebuie să te implici în joc și să îi ajuți să descopere bucuria simplă a activității ludice.
2. Stimulează curiozitatea copiilor
Copiii curioși sunt cei care își pun multe întrebări și caută soluții variate pentru rezolvarea unei probleme. Copiii se nasc curioși și este în natura lor să își dorească să exploreze. Dacă le încurajezi curiozitatea și îi ajuți să descopere lucruri noi mereu îi pregătești să facă față unor situații diverse, prin depășirea zonei de confort și a rutinei.
Cu jucării poți construi împreună cu copiii o lume magică, doar a voastră, pe care să o dezvoltați împreună. Mai mult, puteți crea și o poveste despre tărâmul conturat, comunicarea fiind și ea astfel încurajată.
3. Permite libertatea și independența
Este frumos și bine să te joci cu copiii tăi, dar sunt momente în care este important să îi lași să fie independenți. Instinctiv, copiii își doresc să fie lăsați să se descurce singuri.
Dacă vei face tot posibilul să le controlezi fiecare detaliu sau aspect al vieții se vor simți frustrați și este foarte posibil să se confrunte cu probleme de comunicare și relaționare pe viitor.
Evident, în funcție de vârstă, de interese și de abilitățile dezvoltate, oferirea independenței va stimula creativitatea micuților și le va crește și stima de sine pentru că vor observa că le acorzi mai multă încredere în forțele proprii.
4. Încurajează pasiunile
Unii copii au înclinații către tehnică, alții sunt ceva mai visători și adoră arta, în timp ce o altă categorie vizează copiii pasionați, dispuși să facă totul pentru hobby-urile descoperite. Încurajarea pasiunilor și a intereselor contribuie decisiv la dezvoltarea creativității. În calitate de părinte trebuie să te asiguri că le oferi jocurile, jucăriile, produsele de creație, cărțile și instrumentele specifice fiecărei aptitudini.
Micile pasiuni din copilărie pot lua amploare și se pot concretiza în meserii și profesii făcute cu drag, cu rezultate spectaculoase.
5. Greșelile sunt normale
Creativitatea copiilor poate fi stimulată și prin conștientizarea faptului că pentru a ajunge la un rezultat este posibil să se confrunte și cu situații neplăcute, că vor greși și vor trebui să reia totul de la început.
Greșelile sunt normale – acesta este mesajul pe care trebuie să îl transmiți copiilor de la vârste fragede. În fiecare situație neplăcută copiii trebuie încurajați să vadă și partea pozitivă, să învețe, pentru a putea continua și pentru a face corecturile necesare acolo unde au greșit prima dată.
Cu lecturi inspirate, care să le ofere exemple pozitive și negative, copiii vor înțelege că un eșec nu este neapărat un lucru negativ.
6. Distracție, deconectare și empatie
Jocul este amuzant, relaxant, jocurile de societate la care participă întreaga familie sunt excelente modalități de a încuraja empatia și gestionarea situațiilor tensionate. Copiii care învață să se deconecteze și să se distreze alături de cei dragi vor putea gestiona mai bine stresul pe viitor, vor fi empatici și mai afectivi cu semenii lor.
Stimularea creativității copiilor se poate realiza prin multe tehnici și modalități practice. Părintele trebuie să identifice nevoile și temerile copiilor, pentru a-i ajuta să capete tot mai mult curaj și încredere în forțele proprii, dar și să petreacă timp de calitate alături de aceștia.