5 tipuri de asigurări necesare oricui

Asigurările sunt o garanția care te va ajuta să treci mai bine peste situațiile neprevăzute, prin acoperirea costurilor sau validarea unor activități. Există mai multe tipuri de asigurări, iar în acest articol vom aminti cinci dintre ele, necesare pentru siguranța oricărei persoane. 

  • Asigurarea de viață

Este bine să ai în vedere întocmirea unei asigurări de viață la orice vârstă. O asigurare de viață este unul dintre cele mai eficiente moduri de a avea același standard de viață în urma unui eveniment nefericit.

Dacă ești sprijinul financiar al familiei sau nu mai ai capacitatea de a efectua aceleași servicii care îți aduceau sursa constantă de venit, atunci asigurarea de viață poate veni în ajutor. Te poate scăpa de scenarii nefericite odată cu trecerea timpului prin stabilitate financiară. Astfel, știi că vei trece cu bine peste orice îți va ieși în cale. 

  • Asigurarea RCA automobil mixt

Cum autovehiculele fac parte din viața oricărei persoane, o asigurare RCA este necesară pentru deținătorii acestora. Sunt obligate prin lege să dețină o astfel de asigurare persoanele fizice și juridice care au în posesie autovehicule înmatriculate în România sau în oricare altă țară, dar pentru care nu s-a asigurat o poliță în țara respectivă. 

Cu o asigurare RCA pentru automobil mixt vei putea folosi automobilele pe drumurile publice din țară și poți alege valabilitatea pentru o lună, șase luni sau un an. În cazul unei asigurării de o lună, o poți avea doar pentru a primi numerele provizorii. 

Acest tip de asigurare se poate obține ușor, prin completarea unor formulare cu informații despre autoturismul asigurat și posesorul mașinii. La final, poți alege varianta avantajoasă de preț a asigurării RCA automobil mixt. 

  • Asigurare pentru locuință

Să ai propria locuință este una dintre cele mai mari bucurii. Însă, ca bucuria să fie una de durată și fără evenimente neplăcute, de orice natură, atunci ai nevoie și de o asigurare. Asigurarea pentru locuință te protejează împotriva evenimentelor pe care nu le poți controla, cu efect direct sau indirect al acestora. 

Există două tipuri: 

  • Asigurarea obligatorie PAD: înseamnă polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale și acoperă daunele produse de cutremure, inundații, sau alunecări de teren; 
  • Asigurarea facultativă: acoperă construcțiile cu destinație de locuință, cât și eventualele anexe (acolo unde este cazul), pentru daunele provocate de către riscurile asociate. 

În funcție de tipul locuinței, dar și de amenințarea factorilor externi, alegerea unei asigurări este benefică pentru liniștea și viitorul tău. 

  • Asigurarea de sănătate

În cazul unei probleme medicale apărute brusc, o asigurare privată de sănătate va acoperi o parte a costurilor de tratament. Pentru angajați, asigurările pot fi implementate de către companii, prin pachete preferențiale pentru mai mulți membri. Însă, pentru cei care lucrează pe cont propriu, este important să fie conștienți de necesitatea siguranței pentru sănătate. 

O astfel de poliță pentru sănătate te poate scăpa de grijile și stresul care vin odată cu îmbolnăvirea sau orice alt necaz. Dacă nu o ai deja asigurată de companie, este momentul să o faci prioritară. 

  • Asigurarea pentru pensie

Deși este un subiect îndelung discutat și cu opinii diverse, pensia privată poate fi un real ajutor odată cu trecerea timpului. Cu toate că în acest moment nu o vezi ca o prioritate, ea este benefică atât pentru cei tineri, dar și pentru persoanele care sunt mai aproape de pensionare. 

Cu cât economisești, cu atât te vei bucura de stabilitate financiară pentru anii următori, care nu au un viitor clar. Asigură-te că pui bani deoparte, oricât ar fi suma, pentru venituri fixe și sigure. 

Acestea sunt cinci asigurări necesare persoanelor care vor să aibă griji în minus atunci când unele situații scapă de sub control. Dacă încă nu le-ai emis până acum, este timpul să faci o schimbare în bine pentru tine și viitorul tău. 

Sursa foto: Shutterstock.com

Articolul Anterior

5 motive să alegi bijuteriile cu diamante

Articolul Urmator

Hainele potrivite pentru fiecare siluetă – cum să alegeți hainele pentru silueta pentru a-i evidenția avantajele?

Cele mai populare