Fie că te-ai mutat într-o locuință nouă sau simți nevoia să schimbi ceva în materie de design interior, alegerea unei canapele potrivite se poate dovedi destul de dificilă.
Pe piață există sute de modele, culori și forme, care de care mai atractive. Totuși, nu orice canapea se potrivește în orice spațiu. Dacă ai un living mare, probabil că îți dorești o sofa spațioasă și confortabilă, iar dacă sufrageria ta este destul de mică, vrei să profiți la maximum de spațiu și să eficientizezi designul.
Indiferent de caz, iată cinci aspecte de care este recomandat să ții cont atunci când alegi o canapea nouă pentru livingul casei tale!
1. Dimensiunea livingului
Înainte să pleci în căutarea canapelei perfecte, trebuie să iei în calcul dimensiunea sufrageriei tale. Ce altceva îți dorești să incluzi în design, în afară de canapea? O măsuță de cafea și un televizor, un fotoliu comod, o zonă de dining? Vor încăpea toate aceste lucruri în cameră, fără să creeze senzația de înghesuială?
Pune-ți aceste întrebări, apoi stabilește niște dimensiuni orientative, pe care ar trebui să le aibă canapeaua. Astfel, vei respecta proporțiile încăperii și vei reuși să conturezi un look echilibrat.
2. Numărul de persoane
Un alt aspect important este și numărul de persoane care locuiesc în casă. Cine va folosi livingul cel mai des? Dacă toată familia este acasă, de cât spațiu aveți nevoie pe canapea?
Totodată, dacă obișnuiești să primești des invitați la tine acasă, ia în calcul și acest detaliu. Vei dori să ai un spațiu suficient de mare și de confortabil pentru toată lumea.
Astfel, în cazul în care locuiești doar cu una sau două persoane, o canapea de trei locuri poate fi suficientă. Dacă familia este mai numeroasă sau adori să ai musafiri în weekend, optează pentru o canapea extensibilă sau pentru o canapea cu insulă și tabureți suplimentari.
3. Designul interior
Pe lângă aspectele de mai sus, ar fi bine să acorzi atenție și factorului estetic. Ce stil ți se potrivește cel mai bine și cum ar arăta livingul perfect pentru tine?
În cazul în care încă nu te-ai decis cu privire la stilul de amenajare, și vrei să cumperi atât canapea, cât și restul pieselor de mobilier, găsești mobilă online la Tamos, de unde poți alege seturi sau produse individuale pentru orice tip de design.
Dacă alegi un stil minimalist, optează pentru o canapea joasă, cu forme simple, într-o nuanță neutră. Dacă îți place stilul elegant, o canapea din piele lucioasă se va potrivi perfect în living, iar dacă ești fan al stilului modern, poți cumpăra o canapea din material textil, în culoarea ta preferată, cu doar câteva perne decorative.
4. Poziționarea în living
Încă un lucru la care să te gândești înainte să cumperi o canapea este locul în care aceasta va fi așezată.
Unele persoane optează pentru varianta clasică, în care canapeaua stă lipită de unul dintre pereți, în timp ce alții aleg o poziționare mai îndrăzneață, punând canapeaua în mijlocul livingului, ca element central.
Dacă vrei să lipești canapeaua de perete, alege un produs simplu, care să se integreze ușor în spațiu, iar dacă vei pune canapeaua în mijloc, alege una statement, care să atragă privirile.
De asemenea, canapeaua poate fi așezată și pe un colț de living, în acest caz fiind potrivită o sofa rotunjită, de tip colțar.
5. Materialul canapelei
Când vine vorba despre material, alegerea depinde atât de preferințele personale, cât și de stilul tău de viață.
Mai exact, dacă în casa ta sunt prezenți copii mici sau animale de companie, vei dori să alegi o canapea din material textil, care poate fi curățat ușor. Prin urmare, ar fi bine să eviți pielea naturală, care se poate zgâria și rupe ușor, sau materialele pretențioase precum catifeaua, ușor de murdărit și de pătat.
Dacă locuiești pe cont propriu sau doar cu partenerul de viață, atunci puteți alege orice material vă place, atâta timp cât se integrează armonios în restul designului.
Urmând aceste principii orientative, vei reuși să alegi canapeaua ideală pentru livingul tău. Nu uita să măsori cu atenție spațiul, să iei în calcul funcționalitatea, dar și factorul estetic!