Pe o scară de la 1 la 10, cât de bine îndeplinește bucătăria ta nevoile familiei? Dacă abia ai dat o notă de trecere, probabil ți se întâmplă să regreți uneori lipsa unui blat suplimentar de lucru sau te deranjează aspectul înghesuit al încăperii.
Înainte să te resemnezi sau să cauți o nouă locuință, ce-ar fi să regândești amenajarea bucătăriei, alegând un mobilier adecvat?
Mai jos îți prezentăm pe larg trei modele de bucătărie. Fiecare dintre ele se potrivește unui anumit tip de spațiu și permite transformarea bucătăriei într-o încăpere primitoare, armonioasă și ergonomică. În încheiere vom trece în revistă și alte modele de mobilă, în funcție de materialul din care sunt realizate, de culoare și stil.
Mobilier modular
Întâlnite în număr mare în apartamentele din blocurile construite în ultimii ani, bucătăriile mici sunt destul de greu de organizat. Trebuie să reunească suficiente spații pentru depozitare și să asigure fluiditatea mișcărilor din timpul pregătirii mesei.
Fiind creat din corpuri unitare pe diverse dimensiuni, mobilierul modular de bucătărie îți permite să organizezi spațiul în cel mai eficient mod posibil.
Tu decizi unde ai nevoie de dulapuri suspendate și unde preferi să lași peretele gol pentru un planificator, câteva poze înrămate sau niște etajere deschise. La fel și în cazul corpurilor inferioare de mobilier sau al dulapurilor înalte – alegi exact acele elemente de mobilă de bucătărie care răspund cerințelor de spațiu și nevoilor tale.
Mobilier cu insulă
Că să nu irosești niciun centimetru din suprafață unei bucătării mari, poți integra în amenajarea acesteia o insulă. Va îndeplini cu succes atât rolul unui blat de lucru, cât și pe cel de spațiu pentru depozitare. Dacă adaugi câteva scaune, insula poate deveni un loc ideal pentru a lua micul dejun, pentru a sta de vorbă la cafea cu prietenii și chiar pentru a lucra cu spor de acasă.
Când optezi pentru mobilierul de bucătărie cu insulă, ține cont de faptul că acest element poate afecta configurația optimă a celor trei zone principale de lucru (de depozitare, de pregătire și de gătit). Acestea nu ar trebui să fie nici prea apropiate, dar nici prea îndepărtate unele de altele. Amplasează insula în așa fel încât să nu împiedice accesul la zonele de lucru.
Mobilier de bucătărie complet
Seturile de mobilier se potrivesc atât în bucătăriile de dimensiuni medii, cât și în cele cu suprafețe modeste.
Trebuie să acorzi, însă, multă atenție măsurării spațiului în care dorești amplasarea mobilierului complet de bucătărie înainte de a comanda un astfel de produs. Asigură-te că vei putea deschide sertarele și ușile dulapurilor fără probleme. Verifică amplasarea centralei și a țevilor de apă și gaz.
Modele de mobilă de bucătărie în funcție de material, culoare și stil
Odată ce ai decis în favoarea mobilierului modular, complet sau cu insulă, este momentul să alegi materialul, culoarea și stilul acestuia.
- Materialul pieselor de mobilier
Poate fi PAL (pentru un buget mic), MDF (pentru un buget mediu) sau lemn (pentru un buget generos).
- Culoarea
Nuanțele de gri și verde sunt ușor de întreținut, cele de alb și albastru deschis captează lumina și amplifică vizual spațiul, iar negrul și roșul conferă bucătăriei o notă de sofisticare.
- Stilul
Ai numeroase variante, de la binecunoscutele stiluri clasic, rustic ori minimalist la stilul tranzițional shaker, cu o popularitate în creștere.
Acum știi suficiente lucruri despre modelele de mobilier de bucătărie ca să poți alege unul ce optimizează funcționalitatea acestei încăperi și se armonizează cu amenajarea locuinței tale.